miercuri, 3 aprilie 2013

Ziua 56 - diving and freediving

Am plecat dimineaţa ca de obicei la PSC.
Nu ratez puiul cu orez în nici o dimineaţă. E încă la fel de bun ca în prima zi.
Ajung acolo şi îmi dau seama că am uitat acumulatorii de la Canon (subacvatic).
Mă întorc acasă şi-i iau. Când ajung înapoi, îmi dau seama că am uitat şi cardul.
Îl pun pe cel din Nikon. Oricum mă convinge Dragoş să nu-l iau cu mine, mai bine să fiu atent la cum planific scufundarea.
Merg ca buddy la un fun dive pentru un rus care nu vorbeşte deloc engleza.
Este cea de-a treia scufundare a mea în care nu am un instructor sau divemaster cu mine.
Conduc scufundarea şi după mustrările lui Dragoş legate de scufundarea de ieri cu Dominic (care a durat 73 de minute), o planific pe aceasta perfect.
Avem de dimineaţă parte de o vizibilitate că în poveşti: 15 m. Vedem o grămadă de lucruri noi, pentru că la întoarcere m-am abătut puţin de la traseul obişnuit. Văd chiar şi doi queen fish enorm de mari (cam un metru şi jumătate zic eu). Ne holbăm şi la un cuttlefish ceva vreme. Mă oftic că nu am aparatul de fotografiat cu mine.
Se vede totul atât de clar.
Deşi Andrey e în vârstă, obez şi cam neîndemânatic pe uscat, în apă e în mediul lui.
Un scafandru excelent. Se vede că are experienţă. A ţinut buddy team-ul perfect, m-a urmat negreşit şi cu un control al flotabilităţii ireproşabil. Astfel de fun dive-uri sunt fun!
Am ieşit după 52 de minute. Am început scufundarea cu 210 bar şi am ieşit amândoi cu 110 bar presiune în butelii (deşi limită era 50).
După un joc de Catan cu Chantal, Dominic şi Laureen, am mai mers la un free dive (mai mult snorkeling pt mine) cu Dominic.
Iau camera cu mine şi îl duc pe Dominic acolo unde ştiam că e cuttlefish-ul.





Patru scorpion fish pe aceeaşi piatră, toţi adaptaţi în culori diferite.





O găsesc şi pe mama Honeycomb Morray-urilor.




Încă o zi de vis.
Acasă.
Blog.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu