De dimineaţă la 5 a tunat cum n-am mai auzit în viaţa mea.
Toată lumea pe care am întrebat-o mi-a spus că l-a auzit.
Am crezut că azi o să plouă. M-aş fi bucurat puţin, că e soare în continuu de nu mai ţin minte de când.
Dar ceea ce m-a trezit la 8 şi jumătate au fost de fapt nişte artificii.
Nişte pocnitori pe undeva prin spatele casei.
Plec odată cu Dragoş la PSC la 9:30.
Jonathan are doi cursanţi.
Dragoş începe un curs cu un norvegian pe nume Stian.
Merg şi eu în apă după ei, să asist la curs.
Intru fără nici un fel de echipament. Nici măcar labe. Doar masca şi aparatul foto.
Vreau să exersez în fiecare zi pe respiraţie şi să încerc să-mi obişnuiesc organismul cu un consum cât mai redus de oxigen.
Îmi vine ideea genială să-i propun lui Chantal ca la sfârşitul fiecărui curs să le fac o poză sub apă cursanţilor împreună cu instructorul.
Să pun pozelor logo-ul PSC şi să i le dau ei să le posteze pe site, blog sau facebook.
Zis şi făcut:
După ce ieşim din apă, pe la centru trece un român care fusese într-o excursie la Shark Point împreună cu Laureen. Rămâne mut de uimit când aude că mai e un roman acolo şi chiar lucrează la centru (Dragoş).
Încep ei şi vorbesc în română, pentru că engleza tipului era de un accent Iliescian grav, iar Dragoş trebuia să îi explice cum ajunge undeva. Eu tac şi nu le acord atenţie.
În punctul maxim de uimire a tipului, cum că în partea cealaltă a pământului dă de un român, consider că vreau să-i văd expresia feţei când îl salut şi eu. Priceless.
Ne amuzăm la adresa lui puţin şi ne întoarcem fiecare la ale noastre.
Dragoş trebuie să plece la nu ştiu ce conferinţă PADI, aşa că mănânc singur la Ping Pong, un orez cu crab.
Acasă.
Blog.
Mâine cred că iarăşi o să fiu victimă la un curs de rescue.
Toată lumea pe care am întrebat-o mi-a spus că l-a auzit.
Am crezut că azi o să plouă. M-aş fi bucurat puţin, că e soare în continuu de nu mai ţin minte de când.
Dar ceea ce m-a trezit la 8 şi jumătate au fost de fapt nişte artificii.
Nişte pocnitori pe undeva prin spatele casei.
Plec odată cu Dragoş la PSC la 9:30.
Jonathan are doi cursanţi.
Dragoş începe un curs cu un norvegian pe nume Stian.
Merg şi eu în apă după ei, să asist la curs.
Intru fără nici un fel de echipament. Nici măcar labe. Doar masca şi aparatul foto.
Vreau să exersez în fiecare zi pe respiraţie şi să încerc să-mi obişnuiesc organismul cu un consum cât mai redus de oxigen.
Îmi vine ideea genială să-i propun lui Chantal ca la sfârşitul fiecărui curs să le fac o poză sub apă cursanţilor împreună cu instructorul.
Să pun pozelor logo-ul PSC şi să i le dau ei să le posteze pe site, blog sau facebook.
Zis şi făcut:
 |
| Am observat că Dragoş felicita studenţii după fiecare skill reuşit. E o metodă excelentă de a-i oferi încredere în sine studentului şi de a-l face să trateze cu mai multă uşurinţă şi detaşare exerciţiile, făcându-l să le efectueze cât mai relaxat, ceea ce e esenţial sub apă.
Bineînţeles că mai fac şi eu ceva poze pe lângă, la housereef...
|
Încep ei şi vorbesc în română, pentru că engleza tipului era de un accent Iliescian grav, iar Dragoş trebuia să îi explice cum ajunge undeva. Eu tac şi nu le acord atenţie.
În punctul maxim de uimire a tipului, cum că în partea cealaltă a pământului dă de un român, consider că vreau să-i văd expresia feţei când îl salut şi eu. Priceless.
Ne amuzăm la adresa lui puţin şi ne întoarcem fiecare la ale noastre.
Dragoş trebuie să plece la nu ştiu ce conferinţă PADI, aşa că mănânc singur la Ping Pong, un orez cu crab.
Acasă.
Blog.
Mâine cred că iarăşi o să fiu victimă la un curs de rescue.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu