Azi m-am trezit de dimineaţă.
Am plecat odată cu Dragoş la PSC.
Am mai trecut în drum pe la un schimb valutar, că nu mai aveam bahţi deloc.
Şi pentru că aveam nişte clienţi DSD (discover scuba diving), a avut Dragoş ideea genială să-i propun lui Chantal să le fac poze sub apă contra-cost (500 bht). Eu să mă bucur de o scufundare gratis, iar ea să rămână cu banii.
Zis şi făcut. Clienţii au fost încântaţi că ar putea să aibă poze cu ei sub apă.
Am făcut o scufundare la housereef şi pt că aveam laptop-ul cu mine (venisem pregătit), le-am pus toate pozele pe un cd şi am luat banii.
Surpriza plăcută a fost că Chantal a vrut să facem banii jumate-jumate şi să rămân pe viitor fotograf "neoficial" la toţi cei care vor mai vrea poze.
Nu mai stau să pun toate pozele pe care le-am făcut... Să zicem doar că au fost multe poze cu ei şi cu tot ce au văzut ei sub apă.
Mâine deja am programată o scufundare de pe barcă.
Cei 250 bht (pe zi) îmi ajung de mâncare şi cred că mai şi rămân ceva.
Prânzul la Ping Pong - Pad Thai. Nu l-am mâncat pe tot, nu ştiu de ce nu mi-a plăcut.
Pe la 3 am decis să mergem mai toţi să facem un snorkeling.
Bineînţeles că Dragoş şi cu mine facem freediving, în timp ce ceilalţi ne cam privesc de la suprafată.
După ce s-a săturat toată lumea şi au ieşit toţi la mal, am rămas doar noi, să ne contorizăm timpul de respiraţie sub apă (apnee statică), bineînţeles, în timp ce fiecare avea grijă de celălalt.
Mă simt foarte relaxat astăzi, aşa că încerc să concurez cu Dragoş.
Primul lui timp este de 2:22. Al meu de 2:19.
Apoi el scoate 3:07. Scot şi eu 2:57 şi mă oftic pentru că mai puteam să mai stau puţin.
Oricum ăsta e recordul meu personal deja.
Menţionez că ne ţinem respiraţia pe fundul oceanului cam la 5 m adâncime, cu computerul de diving la mână în modul de free dive. Deci se activează automat când coborî sub 1 m şi se opreşte cronometrul când urci.
A treia oară Dragoş a scos 2 min şi ceva. N-am mai reţinut exact cât, pentru că mă concentram să trec de pragul de 3 minute.
Ascultăm piuitul ceasului din 30 în 30 de secunde şi mă uitam la un pui de honeycomb moray în dreapta mea. După ce am trecut de 2:30, m-am desprins încet de piatră să urc spre suprafaţă... după care nu mai ţin minte nimic. Blackout. Îmi revin la suprafaţă după cca 30 de secunde (zice Dragoş).
Mă uit la ceas: arăta 3:10. Faza naşpa e că cică nu se pune, că trebuie să ajungi conştient la suprafaţă :)
Ne cam aşteptam să se întâmple asta, de-asta ne şi păzeam reciproc, iar eu ştiam că îmi cam depăşesc limitele.
Am petrecut mult timp ulterior să analizez şi să-mi dau seama ce se întâmplă cu organismul în acele momente.
Creierului conştient i se taie alimentarea exact ca unui computer. Fără nici un avertisment.
Din punctul meu de vedere, aveam suficient aer cât să îmi ajungă să ajung la suprafaţă lejer, fără să mă grăbesc chiar. Numai că presiunea şi expandarea aerului în timp ce urcăm şi-au spus şi ele cuvântul.
Creierul devine confuz în privinţa semnalelor pe care le primeşte şi nu "cere" mai mult oxigen, deşi organismul are nevoie disperată şi atunci i se taie alimentarea şi lui.
Ideea e că devii inconştient fără să fii măcar conştient de asta :).
În schimb, preia conducerea subconştientul.
Care face ce ştie el mai bine: te duce într-un vis frumos şi plăcut.
Imediat ce mi-am revenit, am reţinut ceva flash-back-uri din acel vis, dar fără să pot recunoaşte nimic conştient. Tot ce-mi aduc aminte este senzaţia că nu-şi aveau locul şi rostul imaginile pe care le-am văzut, dar că era o senzaţie plăcută şi liniştită totuşi.
Aşa că nu ştiu pe ce se bazează cei care afirmă că înecul este o moarte îngrozitoare.
Cred că cel mai mişto e, ca scafandru, să scapi în abis... Creierul tău intră în narcoza azotului şi e ca şi cum ai muri fericit de supradoză. Cred. P'asta n-o s-o'ncerc.
În fine.
Acasă.
Blog.
Obosit.
Am plecat odată cu Dragoş la PSC.
Am mai trecut în drum pe la un schimb valutar, că nu mai aveam bahţi deloc.
Zis şi făcut. Clienţii au fost încântaţi că ar putea să aibă poze cu ei sub apă.
Am făcut o scufundare la housereef şi pt că aveam laptop-ul cu mine (venisem pregătit), le-am pus toate pozele pe un cd şi am luat banii.
Surpriza plăcută a fost că Chantal a vrut să facem banii jumate-jumate şi să rămân pe viitor fotograf "neoficial" la toţi cei care vor mai vrea poze.
Nu mai stau să pun toate pozele pe care le-am făcut... Să zicem doar că au fost multe poze cu ei şi cu tot ce au văzut ei sub apă.
Mâine deja am programată o scufundare de pe barcă.
Cei 250 bht (pe zi) îmi ajung de mâncare şi cred că mai şi rămân ceva.
Prânzul la Ping Pong - Pad Thai. Nu l-am mâncat pe tot, nu ştiu de ce nu mi-a plăcut.
Pe la 3 am decis să mergem mai toţi să facem un snorkeling.
Bineînţeles că Dragoş şi cu mine facem freediving, în timp ce ceilalţi ne cam privesc de la suprafată.
După ce s-a săturat toată lumea şi au ieşit toţi la mal, am rămas doar noi, să ne contorizăm timpul de respiraţie sub apă (apnee statică), bineînţeles, în timp ce fiecare avea grijă de celălalt.
Mă simt foarte relaxat astăzi, aşa că încerc să concurez cu Dragoş.
Primul lui timp este de 2:22. Al meu de 2:19.
Apoi el scoate 3:07. Scot şi eu 2:57 şi mă oftic pentru că mai puteam să mai stau puţin.
Oricum ăsta e recordul meu personal deja.
Menţionez că ne ţinem respiraţia pe fundul oceanului cam la 5 m adâncime, cu computerul de diving la mână în modul de free dive. Deci se activează automat când coborî sub 1 m şi se opreşte cronometrul când urci.
A treia oară Dragoş a scos 2 min şi ceva. N-am mai reţinut exact cât, pentru că mă concentram să trec de pragul de 3 minute.
Ascultăm piuitul ceasului din 30 în 30 de secunde şi mă uitam la un pui de honeycomb moray în dreapta mea. După ce am trecut de 2:30, m-am desprins încet de piatră să urc spre suprafaţă... după care nu mai ţin minte nimic. Blackout. Îmi revin la suprafaţă după cca 30 de secunde (zice Dragoş).
Mă uit la ceas: arăta 3:10. Faza naşpa e că cică nu se pune, că trebuie să ajungi conştient la suprafaţă :)
Ne cam aşteptam să se întâmple asta, de-asta ne şi păzeam reciproc, iar eu ştiam că îmi cam depăşesc limitele.
Am petrecut mult timp ulterior să analizez şi să-mi dau seama ce se întâmplă cu organismul în acele momente.
Creierului conştient i se taie alimentarea exact ca unui computer. Fără nici un avertisment.
Din punctul meu de vedere, aveam suficient aer cât să îmi ajungă să ajung la suprafaţă lejer, fără să mă grăbesc chiar. Numai că presiunea şi expandarea aerului în timp ce urcăm şi-au spus şi ele cuvântul.
Creierul devine confuz în privinţa semnalelor pe care le primeşte şi nu "cere" mai mult oxigen, deşi organismul are nevoie disperată şi atunci i se taie alimentarea şi lui.
Ideea e că devii inconştient fără să fii măcar conştient de asta :).
În schimb, preia conducerea subconştientul.
Care face ce ştie el mai bine: te duce într-un vis frumos şi plăcut.
Imediat ce mi-am revenit, am reţinut ceva flash-back-uri din acel vis, dar fără să pot recunoaşte nimic conştient. Tot ce-mi aduc aminte este senzaţia că nu-şi aveau locul şi rostul imaginile pe care le-am văzut, dar că era o senzaţie plăcută şi liniştită totuşi.
Aşa că nu ştiu pe ce se bazează cei care afirmă că înecul este o moarte îngrozitoare.
Cred că cel mai mişto e, ca scafandru, să scapi în abis... Creierul tău intră în narcoza azotului şi e ca şi cum ai muri fericit de supradoză. Cred. P'asta n-o s-o'ncerc.
În fine.
Acasă.
Blog.
Obosit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu