Bucureşti - Otopeni
Stau la geam. Locul meu era lângă culoar, dar e cam gol avionul, deci, lux!
E încă lumină afară şi vreau să mă holbez la ce au prin curte ăştia cu vilele de pe lângă aeroport. Sunt fix la jumătatea aripii şi între 2 geamuri. Cred că o să schimb şi rândul dar se uită urât la minestewardesa flight attendanta.
Plecăm. Fuck! Avem probleme la o roată (ne anunţă chiar căpitanul). Parchează la loc avionul. Probabil are pană? Am început grozav. După ce că am fost ultimul care a urcat în avion şi toţi aşteptau după mine, acum o să trebuiască să alerg şi prin terminalul 1 din Istanbul că să prind legătura către Dubai. A fost destul de interesant totuşi să-mi aud numele strigat în aeroport şi să fiu chemat de urgenţă la poarta 12... M-am simţit oarecum important!
Fuck iar! Schimbăm aeronava că asta nu mai merge!
Coborâm. Autobuz. Staţionare 15 minute. În autobuz.
Cei care aveţi legătură la Dubai ne pare rău, o pierdeţi. Telefoane. Isterii. Crize.
Haideţi că s-a aranjat. Mergeţi repede la poarta 30. Aşteptare. Telefoane. Înjurături.
Mergeţi repede la poarta 14! Alergare. Înjurături.
- Sigur mai prindem Dubai?
- Sigur!
Îmbarcare. Acelaşi loc 13F lângă aripă.
Alt avion, aceleaşi stewardese. Nu cred că vor mai ţine discursul cu umflatul vestei. Nu l-au mai ţinut.
Nu cred că mai prindem Dubai. Poate doar dacă ne aşteaptă?
La ăsta sunt mai curate geamurile. Şi încă mai e puţină lumină... Flapsurile jos şi... Miroase a kerosen!
N-am văzut nici o vilă. Turbulenţe. Fmm... Turbulenţe şi mai mari!
Ce mult pot să vorbească fetele astea două din spatele meu. Nici măcar nu aud prea bine ce zic.
Oare s-or uita la Suleyman Magnificul?
Snack. Şi Istanbul - Dubai parcă tot snack e. Înseamnă că o să-mi fie foame. De băut? Vin? Gratis? Mmm Budureasă Neagră! Am luat Cappy de mere.
Au tăcut in sfârșit fetele din spate! Mănâncă...
Nu desfac "prăjitura casei". O să le-o ofer lor mai târziu, poate așa le fac sa mai tacă puțin.
Coborâm. Deja? Bună prăjitura. Cu rom.
Oare de ce utilizarea serviciilor GPS este gratuită? Că nimic nu e gratuit! Ce ne-or mai spiona ăştia!
Mi-au oprit şamponul românii ăştia la check-in. Nu am bagaj de cală (I travel light). Avea 120 ml, cu 20 peste limita admisă şi nu m-au lăsat să trec cu el. Regulile sunt reguli! Nu te pui cu regulile.
Oare o să mai prind legătura către Dubai?
Hmm, flapsurile jos. Beznă. Nu se vede nimic pe geam. Aha. Un vapor. De-asta era întuneric. Am uitat cum îl cheamă pe pilot. Ioneci parcă.
Touchdown! Oribil! Cea mai nereuşită aterizare de până acum! A căzut ceva de sus pe mine şi s-a ascuns pe sub scaune. O monedă, ceva... Aha! un buton!
Istanbul. Alergat la propriu.
Ora 19:00. Avionul decolează în 5 min. Last call! Made it!
Nu ne lasă să trecem. Se pare că trebuia să avem boarding pass special pt Emirates luate de aici. Nimeni nu are. Şi suntem mulţi, număr vreo 16.
Indianul ăsta are..şi... trece!
Am pierdut avionul, deşi este în faţa noastră, nu a decolat. Dar noi stăm toţi cu paşapoartele şi bileţelele în mâna ca atunci cînd ți-a căzut pe jos o felie de unt cu gem şi nu ştii ce să mai faci cu ea.
Scandal - unii; resemnare - alţii.
Se pare că reprezentanţii Tarom din Istanbul nu şi-au făcut treaba şi nu ne-au îndrumat bine. Ce mai contează... aşteptăm microbuz să ne ducă la un hotel.
Următorul zbor către Dubai este ziua următoare tot la ora 19:00. Telefoane. Înjurături. Resemnare toţi. Bagaje, microbuz, hotel. Nu m-am uitat câte stele are, dar cred că are 2. Nu sunt aprinse decât vreo 5 litere din vreo 12 câte are numele hotelului, motiv pentru care nu depun nici un efort să-l reţin.
Condiţiile sunt ok.
Trăiască Gheorghe Hagi. Hai Galatasaray!
Ni s-a servit cina la 3 mese improvizate fix în recepţie. Dezamăgiţi de lipsa desertului, propun unui coleg de suferinţă să savurăm o bere.
Am plecat cu Sergiu să căutăm o terasă. Nu am schimbat bani, ne-am propus să plătim cu euro. Proastă idee. Am găsit o terasă ok, iar eu ştiam că Efes e bună, aşa că am comandat, prin semne, pentru că nu vorbea nimeni din tot personalul nici o limbă de circulaţie internaţională.
Nu ne-a adus sticlele, ci ne-a adus berea în nişte pahare mici. Foarte mici. Puţin mai mari decât cele în care bem noi ţuică. Cred că au fost câte 4 de fiecare. S-au dus repede.
Nota de plată a venit goală. Mă aşteptam, urma NEGOCIEREA.
Ne-a făcut muci! Am plătit 15 euro şi am plecat cu un gust amar. Nu de la bere.
Wireless-ul în cameră funcţionează. Parola e "istanbul". Cu litere mici.
Skype.
Blog.
Shut down.
Stau la geam. Locul meu era lângă culoar, dar e cam gol avionul, deci, lux!
E încă lumină afară şi vreau să mă holbez la ce au prin curte ăştia cu vilele de pe lângă aeroport. Sunt fix la jumătatea aripii şi între 2 geamuri. Cred că o să schimb şi rândul dar se uită urât la mine
Plecăm. Fuck! Avem probleme la o roată (ne anunţă chiar căpitanul). Parchează la loc avionul. Probabil are pană? Am început grozav. După ce că am fost ultimul care a urcat în avion şi toţi aşteptau după mine, acum o să trebuiască să alerg şi prin terminalul 1 din Istanbul că să prind legătura către Dubai. A fost destul de interesant totuşi să-mi aud numele strigat în aeroport şi să fiu chemat de urgenţă la poarta 12... M-am simţit oarecum important!
Fuck iar! Schimbăm aeronava că asta nu mai merge!
Coborâm. Autobuz. Staţionare 15 minute. În autobuz.
Cei care aveţi legătură la Dubai ne pare rău, o pierdeţi. Telefoane. Isterii. Crize.
Haideţi că s-a aranjat. Mergeţi repede la poarta 30. Aşteptare. Telefoane. Înjurături.
Mergeţi repede la poarta 14! Alergare. Înjurături.
- Sigur mai prindem Dubai?
- Sigur!
Îmbarcare. Acelaşi loc 13F lângă aripă.
Alt avion, aceleaşi stewardese. Nu cred că vor mai ţine discursul cu umflatul vestei. Nu l-au mai ţinut.
Nu cred că mai prindem Dubai. Poate doar dacă ne aşteaptă?
La ăsta sunt mai curate geamurile. Şi încă mai e puţină lumină... Flapsurile jos şi... Miroase a kerosen!
N-am văzut nici o vilă. Turbulenţe. Fmm... Turbulenţe şi mai mari!
Ce mult pot să vorbească fetele astea două din spatele meu. Nici măcar nu aud prea bine ce zic.
Oare s-or uita la Suleyman Magnificul?
Snack. Şi Istanbul - Dubai parcă tot snack e. Înseamnă că o să-mi fie foame. De băut? Vin? Gratis? Mmm Budureasă Neagră! Am luat Cappy de mere.
Au tăcut in sfârșit fetele din spate! Mănâncă...
Nu desfac "prăjitura casei". O să le-o ofer lor mai târziu, poate așa le fac sa mai tacă puțin.
Coborâm. Deja? Bună prăjitura. Cu rom.
Oare de ce utilizarea serviciilor GPS este gratuită? Că nimic nu e gratuit! Ce ne-or mai spiona ăştia!
Mi-au oprit şamponul românii ăştia la check-in. Nu am bagaj de cală (I travel light). Avea 120 ml, cu 20 peste limita admisă şi nu m-au lăsat să trec cu el. Regulile sunt reguli! Nu te pui cu regulile.
Oare o să mai prind legătura către Dubai?
Hmm, flapsurile jos. Beznă. Nu se vede nimic pe geam. Aha. Un vapor. De-asta era întuneric. Am uitat cum îl cheamă pe pilot. Ioneci parcă.
Touchdown! Oribil! Cea mai nereuşită aterizare de până acum! A căzut ceva de sus pe mine şi s-a ascuns pe sub scaune. O monedă, ceva... Aha! un buton!
Istanbul. Alergat la propriu.
Ora 19:00. Avionul decolează în 5 min. Last call! Made it!
Nu ne lasă să trecem. Se pare că trebuia să avem boarding pass special pt Emirates luate de aici. Nimeni nu are. Şi suntem mulţi, număr vreo 16.
Indianul ăsta are..şi... trece!
Am pierdut avionul, deşi este în faţa noastră, nu a decolat. Dar noi stăm toţi cu paşapoartele şi bileţelele în mâna ca atunci cînd ți-a căzut pe jos o felie de unt cu gem şi nu ştii ce să mai faci cu ea.
Scandal - unii; resemnare - alţii.
Se pare că reprezentanţii Tarom din Istanbul nu şi-au făcut treaba şi nu ne-au îndrumat bine. Ce mai contează... aşteptăm microbuz să ne ducă la un hotel.
Următorul zbor către Dubai este ziua următoare tot la ora 19:00. Telefoane. Înjurături. Resemnare toţi. Bagaje, microbuz, hotel. Nu m-am uitat câte stele are, dar cred că are 2. Nu sunt aprinse decât vreo 5 litere din vreo 12 câte are numele hotelului, motiv pentru care nu depun nici un efort să-l reţin.
Condiţiile sunt ok.
Trăiască Gheorghe Hagi. Hai Galatasaray!
Ni s-a servit cina la 3 mese improvizate fix în recepţie. Dezamăgiţi de lipsa desertului, propun unui coleg de suferinţă să savurăm o bere.
Am plecat cu Sergiu să căutăm o terasă. Nu am schimbat bani, ne-am propus să plătim cu euro. Proastă idee. Am găsit o terasă ok, iar eu ştiam că Efes e bună, aşa că am comandat, prin semne, pentru că nu vorbea nimeni din tot personalul nici o limbă de circulaţie internaţională.
Nu ne-a adus sticlele, ci ne-a adus berea în nişte pahare mici. Foarte mici. Puţin mai mari decât cele în care bem noi ţuică. Cred că au fost câte 4 de fiecare. S-au dus repede.
Nota de plată a venit goală. Mă aşteptam, urma NEGOCIEREA.
Ne-a făcut muci! Am plătit 15 euro şi am plecat cu un gust amar. Nu de la bere.
Wireless-ul în cameră funcţionează. Parola e "istanbul". Cu litere mici.
Skype.
Blog.
Shut down.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu